Ce este această boală?: Când spunem despre un copil că suferă de IMC spunem că o parte a creierului lui nu funcÅ£ionează sau nu s-a dezvoltat suficient. Aria, zona afectată este de obicei una care controlează muÅŸchii ÅŸi anumite miÅŸcări ale corpului. Leziunea creierului nu afectează muÅŸchii copilului sau nervii conectaÅ£i la măduva spinării, ci numai capacitatea creierului de a controla musculatura. IMC face parte dintr-un grup mai larg de afecÅ£iuni cerebrale numite encefalopatii cronice infantile. La unele persoane afecÅ£iunea este aproape inobservabilă, la altele, severă. Nu există două persoane afectate într-un mod identic.

Este important de ÅŸtiut că leziunea care determină apariÅ£ia acestei afecÅ£iuni nu este reversibilă, nu este vindecabilă, dar în acelaÅŸi timp, aceasta nu este nici progresivă. 

În IMC mesajele creierului către muÅŸchi sunt dezordonate ÅŸi încurcate. Există trei tipuri de IMC în funcÅ£ie de predominanÅ£a mesajelor afectate: spastică, atetoidă ÅŸi ataxică. MulÅ£i dintre cei ce suferă de această afecÅ£iune prezintă o combinaÅ£ie a acestor tipuri.

Complexitatea IMC şi a efectelor sale diferă de la caz la caz şi deseori este dificil de evaluat cu precizie tipul şi gradul de IMC de care suferă un anumit copil.

Spastic înseamnă Å£eapăn, ÅŸi această formă a IMC determină o rigiditate a muÅŸchilor printr-o contractură prea intensă, simultan cu o scădere a mobilităţii articulaÅ£iilor. Această rigiditate este permanentă ceea ce înseamnă că persoana cu IMC trebuie să depună un efort mai mare pentru a se miÅŸca sau a merge, iar efortul susÅ£inut poate accentua contractura musculară. Aceasta este forma cea mai frecventă de IMC (aproape 80% din cazuri). Copiii spastici sunt uÅŸor de recunoscut, ei îÅŸi arcuiesc spatele, întind picioarele, stau cu plăcere în picioare, dar stau pe vârfuri ÅŸi „foarfecă” sau încruciÅŸează picioarele când sunt ridicaÅ£i de la sol.

Spasticitatea (sau sindromul piramidal) poate fi descrisă ca:

- hemiplegie – în care este afectată fie partea dreaptă, fie cea stângă a corpului;

- diplegie – în care sunt afectate ambele picioare, dar braÅ£ele funcÅ£ionează normal sau aproape normal;

- triplegie – trei membre ale corpului sunt afectate, de obicei ambele picioare ÅŸi un braÅ£;

- tetraplegie – în care sunt afectate ambele braÅ£e ÅŸi ambele picioare;

- monoplegia – în care este afectat un singur membru (braÅ£ sau picior), pe o singură parte a corpului. Este rară ÅŸi deseori dispare cu timpul.

Este vorba despre copii care au miÅŸcări involuntare generate de trecerea rapidă a muÅŸchilor de la starea de tonus scăzut (”flasc”) la starea de contractură prea puternică. Copiii cu tonus muscular fluctuant pot fi relaxaÅ£i în timpul odihnei, dar spastici în momentul iniÅ£ierii unor activităţi, cu alte cuvinte stângaci ÅŸi neîndemânatici. Åži comunicarea este uneori afectată, datorită dificultăţii de a controla miÅŸcările limbii, respiraÅ£ia ÅŸi coardele vocale.

Copiii cu acest gen de afecÅ£iune prezintă dificultăţi de menÅ£inere a echilibrului ÅŸi în general au miÅŸcări necoordonate la nivelul întegului corp. În general vor fi capabili să meargă, dar cu un mers nesigur ÅŸi un echilibru instabil.

Copiii cu sindrom extrapiramidal prezintă miÅŸcări involuntare, aritmice, mai ales la nivelul feÅ£ei, al braÅ£elor ÅŸi al trunchiului. Aceste miÅŸcări interferează deseori cu procesul vorbirii, al mâncatului, cu apucatul obiectelor, cu articularea sunetelor.

            Infirmitatea motorie cerebrală este o condiÅ£ie/ stare care afectează motricitatea în grade diferite, de la foarte uÅŸor la extrem de grav. Nu există două persoane care suferă de IMC în acelÅŸi mod. Unii nu sunt afectaÅ£i aproape deloc, alÅ£ii au dificultăţi de vorbire, mers sau de folosire a mâinilor, alÅ£ii nu pot sta pe scaun fără suport ÅŸi au nevoie de ajutor pentru aproape toate sarcinile cotidiene.

            Un copil care suferă de IMC poate prezenta în grad diferit, următoarele caracteristici:

• miÅŸcări lente, neîndemânatice sau spasmodice;
• rigiditate;
• slăbiciune;
• spasme musculare;
• moliciune;
• miÅŸcări involuntare;
• debutul unei anumite miÅŸcări generează o miÅŸcare diferită nedorită.

Pentru doctori este dificil să determine prognosticul evoluÅ£iei unui copil cu IMC, mai ales dacă copilul este foarte mic. IMC nu este o stare progresivă, nu se agravează pe măsură ce copilul creÅŸte, dar anumite dificultăţi pot deveni mai uÅŸor de observat. De exemplu, unii copii cu IMC tind să se întindă sau să stea în anumite moduri, lucru care, datorită spasticităţii, poate genera probleme ale articulaÅ£iilor. Fizioterapia ÅŸi tratamentul de la o vârstă timpurie pot reduce aceste probleme, ÅŸi în acelaÅŸi timp pot ajuta copilul să se adapteze la dizabilitate.

Anumite dificultăţi şi condiţii medicale sunt mai frecvente la copiii cu IMC. Cu toate acestea, un copil cu IMC nu prezintă obligatoriu aceste dificultăţi.

• Unii copii cu IMC pot avea dificultăţi de vorbire care sunt deseori asociate cu probleme de deglutiÅ£ie ÅŸi masticaÅ£ie. Unii pot avea ÅŸi dificultăţi de înÅ£elegere a limbajului oral.
• Unii copii cu IMC pot prezenta epilepsie (tulburări comiÅ£iale), care pot fi controlate cu ajutorul medicamentelor.
• Copiii cu IMC pot avea dificultăţi de apreciere a distanÅ£elor, vitezelor (abilităţi perceptiv-motorii), greutăţi de diferenÅ£iere ÅŸi comparare a formelor (percepÅ£ie a spaÅ£iului), sau dificultăţi de conÅŸtientizare a miÅŸcărilor ÅŸi poziÅ£iilor corporale (kinestezie). Unii dintre copiii cu IMC pot avea ÅŸi dificultăţi de coordonare ochi-mână, dificultăţi de auz, de limbaj sau de reactivitate emoÅ£ională.
• Copiii cu atetoză au mai frecvent dificultăţi de auz decât alÅ£i copii cu IMC.
• Unii copii cu IMC suferă de constipaÅ£ie ÅŸi au dificultăţi de somn, dar sunt multe lucruri care se pot face pentru a-i ajuta.

            De multe ori se crede despre copiii care nu pot merge, nu-ÅŸi pot controla bine miÅŸcările sau nu pot vorbi că au ÅŸi deficienÅ£e de învăţare. TotuÅŸi, mulÅ£i copii cu IMC au o inteligenţă medie ÅŸi chiar peste medie. Unii copii cu IMC au deficienÅ£e de învăţare, cu alte cuvinte învaţă într-un ritm mai lent. Dificultăţile lor pot fi uÅŸoare, moderate sau severe. Copiii cu IMC pot avea o deficienţă de învăţare specifică, în sensul unei probleme legate de un anumit tip de activitate, cum ar fi cititul, desenul sau aritmetica, întrucât sunt afectate anumite zone cerebrale.

Cauzele IMC: leziunea cerebrală care determină IMC se petrece de obicei înaintea, în timpul sau imediat după naÅŸtere. Cuzele pot fi: o infecÅ£ie în timpul primelor săptămâni de dezvoltare ale sarcinii, o naÅŸtere dificilă sau prematură, eventual o problemă respiratorie, hemoragii cerebrale care se pot produce la nou-născuÅ£ii prematuri, anormalităţi de dezvoltare a creierului fără o cauză identificabilă, o tulburare genetică moÅŸtenită, chiar dacă uneori ambii părinÅ£i sunt sănătoÅŸi. Cu toate acestea, în multe dintre cazuri cauzele producerii afecÅ£iunii nu sunt evidente.

Poate fi tratată infirmitatea motorie cerebrală?

            IMC este o afecÅ£iune provocată de o leziune a celulelor nervoase, ÅŸi din acest motiv nu este reversibilă. Cu toate acestea, extinderea efectelor acestor leziuni poate fi limitată prin aplicarea unui tratament adecvat cât mai timpuriu.

            Primul pas în efectuarea acestui tratament este depistarea precoce a afecÅ£iunii. Ea se realizează prin controale sistematice ale noului născut de către medicul pediatru, ortoped ÅŸi neurolog, cu verificarea sării sale generale ÅŸi a apariÅ£iei la timp a principalelor reflexe motorii ale copilului. O bună cunoaÅŸtere, de către părinÅ£i, a schemei de instalare a reflexelor motorii, reprezintă un element important în depistarea la timp a IMC. Tratamentul necesar include:

- kinetoterapie . Tratamentul kinetoterapeutic debutează cu o evaluare sistematică a abilităţilor motorii ale copilului, continuând cu achiziÅ£ia treptată a miÅŸcărilor complexe ÅŸi ameliorarea controlului acestora: rostogolire, târâre, aÅŸezare, mersul în patru labe, mersul în genunchi, mers în picioare, etc.

- ergoterapia ÅŸi reeducarea precoce. Acestea sunt cel mai frecvent incluse în tratamentul kinetoterapeutic, întrucât nu există încă o specializare de acest tip în Å£ară. Este vorba despre dezvoltarea unor scheme de miÅŸcare normală la bebeluÅŸ, despre stimularea tuturor capacităţilor motorii ÅŸi intelectuale ale copilului care intervin în viaÅ£a cotidiană, pregătindu-se astfel terenul pentru accesul în grădiniţă. Se axează deseori ÅŸi pe antrenarea musculaturii fine în realizarea miÅŸcărilor complexe.

- logopedia. Acest tip de intervenÅ£ie se concentrază pe reeducarea miÅŸcărilor limbii ÅŸi a aparatului fonator în general, pe probleme de articulare, dar ÅŸi pe cele legate de masticaÅ£ie ÅŸi deglutiÅ£ie. Logopedul intervine ulterior ÅŸi în educarea sau re-educarea scris-cititului.